Călătoria cu R.A.T. (sau de ce mi-am luat maşină) - Partea IV
  (6 voturi, media: 4.33 din 5) Loading ... |
Pentru prima parte, click aici
Pentru partea a doua, click aici
Pentru partea a treia, click aici
Dacă până acum v-am povestit ce păţanii cu controlorii de pe RAT m-au făcut să nu mai agreez aşa de mult călătoria cu troleul, am să mă refer de data asta şi alte condiţii care m-au nemulţumit la acest mod de transport. În primul rând RAT nu are nişte restricţii anume cu privire la modul în care se utilizează serviciile sale de către clienţii săi. Cu alte cuvinte oricine are o legitimaţie de călătorie validă este binevenit să se plimbe cu troleul în limitele BUNULUI SIMŢ! Cam aşa trebuie să fie, deci există nişte legi nescrise ale bunului simţ pentru care cei 7 ani de-acasă ar trebui să fie de-ajuns ca să le respecţi. Însă dacă nu le respecţi cine să te atenţioneze? Angajaţii RAT? Nu prea am auzit de aşa ceva… Şi uite aşa mergând cu troleul eşti obligat să suporţi o serie de bădărănii, dintre care o să amintesc doar câteva cu care m-am confruntat recent.
Oamenii, dar cu precădere anumiţi puştani răsfăţaţi de liceu cu freze moderne şi nu numai, s-au cam săturat de manelele care se aud din cabina şoferului. Aşa că vin ei cu propriul playlist de manele. Şi ne încântă pe toţi direct de pe speakerul noului lor telefon mobil de ultimă generaţie cu blutut şi gipiares. Evident, fiind de ultimă generaţie, mai este dotat şi cu căşti stereo a căror utilizare ne-ar scuti pe noi, restul călătorilor din troleu, de cunoaşterea preferinţelor muzicale ale respectivului. Şi asta nu numai pentru că ne cam doare la bască de ce-i place lui să asculte însă poate nu avem toţi dispoziţia necesară pentru a fi supuşi la asemenea prestaţii şi nici nu suntem obligaţi să 
suportăm disconfortul cauzat de orăcăielile provenite din celularele lor. Dar poate că ei nu îşi prea cunosc accesoriile şi nici nu ar intenţiona să le folosească pentru că e mult mai uşor, nu-i aşa, să fii pur şi simplu nesimţit. Ce s-ar putea face pentru ei? Probabil interzicerea telefoanelor mobile în autobuze însă dacă o ţară mult mai dezvoltată precum Austria abia acum se gândeşte să introducă asemenea restricţie probabil va mai dura multă vreme până să se gândească şi românul la aşa ceva.
Vine sezonul estival cu paşi repezi şi căldura începe să se facă simţită şi pe trolee. Ne bucuram când am văzut că parcul auto se înnoieşte cu maşini echipate cu aer condiţionat dar ne bucuram degeaba pentru că anul trecut cel puţin nu am prea simţit cum ne bate aerul condiţionat prin plete. I-au făcut reclamă la început şi ne uitam toţi cum se fug bieţii pensionari de caliculă tocmai în autobuze însă minunea nu avea să ţină prea mult aşa că în loc să ne răcorească, ne-au lăsat… rece. Anul ăsta ar fi ceva şanse până la campania electorală, după care, nu mai merităm efortul… Măcar ventilaţia au mai lăsat-o pornită câteodată însă tot geamurile deschise la maxim au trebuit să fie cele cu care să ne mulţumim. Dar nici de alea nu ai parte de multe ori pentru că e imposibil să nu se găsească vreun tataie care să te bombăne că el nu vrea geamul deschis că pe el îl trage curentul. Sigur că da, nu moare tataie de inimă, sufocat de caniculă, curentul e factorul principal… Şi nu e doar un tataie, nu ştiu dacă aţi observat dar chiar lucrează în echipă şi se postează câte unul la fiecare geam, nu cumva să îndrăznească vreunul să-i provoace lui tataie o durere de măsea…
Dar tataie n-o duce rău pentru că el stă bine mersi pe scaunul pe care tocmai i l-am cedat (lucru care se întâmplă tot mai rar la noi dar totuşi se mai întâmplă) şi n-are el treabă cu îmbulzeala şi nici nu cred că-l deranjează mirosul greu de transpiraţie şi îmbâcseală, pentru că la cât de tare se încinge atmosfera într-un autobuz cu geamurile închise când afară sunt 35 de grade, nu te mai scapă nici tona de deodorant dată după duşul de dimineaţă. Şi ăsta e un caz fericit, pentru că la noi încă mai călătoresc cu autobuzul tot felul de specimene care nu au mai luat de mult contact cu apa şi săpunul. Şi la noi îmbulzeala e încă la ordinea zilei şi nu de puţine ori apuci locul de pe ultima treaptă şi te rogi să se închidă uşile. Normal şi civilizat în astfel de situaţii ar fi să-l aştepţi pe următorul însă sunt slabe şanse să nu se repete istoria.
Şi uite aşa la îmbulzeală se mai favorizează un fenomen: “Atenţie la buzunare!”. Ei bine intrarea în UE nu ne-a prea scăpat de hoţii de buzunare şi încă ne pipăie nestingheriţi la buzunarele de la spate sau la fermuarele de la poşete. Tupeul lor atinge cote alarmante, chiar îmi povestea un prieten cum a asistat la o astfel de operaţiune. Trei tuciurei au pus ochii pe rucsacul unui tânăr, doi ţineau de şase şi unul îl opera la buzunar fără ca tânărul nostru să aibă vreo idee de ce se întîmplă. Amicul meu, a văzut de la bun început intenţia celor trei, ca bun samaritean a încercat să-l avertizeze pe tânăr de ce i se întâmplă şi intimidat de prezenţa celorlalţi doi a ales să o facă în engleză gândindu-se că în general tuciureii la noi nu prea termină 3 clase darămite să ştie engleză. Însă nu mică i-a fost mirarea când unul dintre ei se apropie de el şi mimând un cuţit în buzunar îi replică: ”You wanna die?”.
Şi cum n-ar fi de ajuns nesimţirile la toate astea se mai adaugă şi cele venite din partea şoferilor. Pe lângă că ne privează de cele mai multe ori vara de aer conditionat şi iarna de căldură, aceşti angajaţi sunt de cele mai multe ori recalcitranţi, îţi închid uşa în nas după ce ai alergat o jumătate de stradă ca să prinzi autobuzul şi nu ezită să urle la tine să te dai jos dacă n-ai încăput decât pe scară, că n-ai voie acolo, îi strici uşile şi în plus lui îi place să nu le închidă imediat după ce a plecat aşa că n-are chef să te aibă pe cunoştinţă dacă cumva pici de pe scară şi rămâi lat, cum de altfel s-a mai întâmplat.
Şi uite aşa ajung la concluzia ca mersul cu troleul poate fi cel puţin riscant pe lângă neplăcerile auditive provenite din speakerele mobilelor de manelişti, olfactive de la mirosul greu de transpiraţie sau chiar vizuale de la nenumăratele graffitiuri pe care le văd până şi pe planşeele autobuzelor, pentru că ce loc mai bun ca ăla poate fi ca să zici lumii întregi că Săndel + Casandra = Iubire fără număr. Dorind să scap de toate astea mi-am achiziţionat recent vehiculul proprietate personală dorit de atâta vreme, poate n-am făcut tocmai bine adăugând încă un poluator pe străzi însă până să mă conving că e mai bine cu RAT-ul o să-l ocolesc deocamdată.
Însă şi acest mit avea să se spulbere, aşa cum am precizat în primul articol. De data asta un burzumel mai tânăr şi grăsuţ, în trening şi tot cu şapcă stătea liniştit pe scaunul din spatele autobuzului. Şi a tot a stat el aşa vreo două staţii când numa ce-l vezi că se ridică şi-şi înfige în piept legitimaţia spre groaza şi spaima unora din jurul său, eu included. Primul pe care-l ia la întrebări nu are bilet dar individul se descurcă şi nu ştiu cum (eram prea îngrozit să mă uit pentru că eu urmam) reuşeşte şi-l duce cu vorba pe burzumel. Învăţând în sfârşit din experienţele trecute nu m-am mai avântat să arunc biletul în compostor mai ales că era pe direcţie cu burzumelul şi am şezut cuminţăl sperând la o minune. Care s-a şi întâmplat în momentul în care văzând că nu gesticulez nimic, deşi m-a mirosit şi şi-a dat seama că sunt o potenţială victimă, burzumelul se hotărăşte să mă cruţe şi să-şi urmeze drumul. A fost ca unul din momentele alea de pe Animal Planet în care căprioara stă ascunsă-n iarbă în timp ce fiara, deşi o remarcă şi trece la centimetri distanţă de ea se hotărăşte să-i cruţe viaţa, fiind probabil sătulă dintr-un festin precedent.
Şi ne luarăm noi inima-n dinţi şi urcarăm în primul 4. Ei bine, nu am mers noi mult şi bine că la prima staţie urcă controlul şi începe cu noi fiind exact la mijlocul autobuzului. Pe faţa colegului panică. Nu zice bine controlorul: Biletele la control! şi colegul, într-o tentativă târzie de a-mi urma sfatul se întoarce cu spatele. Contrariat de gest, controlorul îl ignoră momentan şi verifică în stânga şi-n dreapta după care se întoarce la el. Încercând să-i distrag atenţia controlorului, îi flutur de câteva ori abonamentul expirat în faţă, acesta face un gest de aprobare, după care, strecurânduse anevoios şi incomodat de pufoaica colegului meu(care era de-a dreptul imensă, avea probleme mari cu frigul) controlorul se îndreaptă către spatele autobuzului. Colegul se întoarce către mine, roşu ca racul şi cu o voce tremurândă îmi zice:
Şi ne mai stând mult pe gânduri coborî la prima staţie. După el controlorul 
aşa ca să se oftice pe deplin.
