Blogul lui M@riansky

Pentru prima parte, click aici
Pentru partea a doua, click aici

După întâmplarea cu amenda am zis că de mă mai prinde vreunul nu-i achit şi gata. Ei bine de atunci nu m-a mai prins vreunul că m-a prins tot ăla, de data asta singur. De data asta n-am avut nici măcar bani la mine ca să o achit aşa că mi-a venit acasă amenda de 200 de lei. Cu chiu, cu vai m-am scremut şi am achitat-o, m-am lasat intimidat de zecile de amenintari din nota de plata venită acasă, cu ce s-ar întâmpla dacă nu o achit… asta e, dacă n-am avut răbdare să aştept 36-le şi m-am infipt in 2, aşa-mi trebuie…

Mai nou stau cu biletul în mână lângă compostor şi am reuşit să scap de câteva ori aşa însă de data asta m-am relaxat ca-n 36. Mare greşeală. Până am scos eu biletul din buzunar, controlorul a şi ajuns la mine şi văzându-mi intenţia a şi pus mâna pe compostor… Dar m-a frapat cu adevărat şi m-a scos din pepeni in acelasi timp faptul că am luat amenda de la acelaşi controlor, un burzumel la vreo 50 de ani cu şapcă şi pufoaică, cu blugi strâmti, cu nişte adidaşi de prost gust marca Europa şi cu ochii teribil de roşii, probabil suferind de o boala cronica de ficat provocata de consumul excesiv de alcool… Exact, acelasi burzumel care mi-a refuzat şpaga de 5 lei pe motiv că “suntem 6, nu ne poţi mitui pe toţi” acum mă căpăceşte din nou într-un moment de derută şi confuzie totală cum des se întâlnesc pe RAT. Şi atunci mi-am zis: pe 2 nu mai urc in viaţa mea… de ce? pentru că pe 36 nu prinsesem control de 2 ani cât am făcut naveta cu el.

Însă şi acest mit avea să se spulbere, aşa cum am precizat în primul articol. De data asta un burzumel mai tânăr şi grăsuţ, în trening şi tot cu şapcă stătea liniştit pe scaunul din spatele autobuzului. Şi a tot a stat el aşa vreo două staţii când numa ce-l vezi că se ridică şi-şi înfige în piept legitimaţia spre groaza şi spaima unora din jurul său, eu included. Primul pe care-l ia la întrebări nu are bilet dar individul se descurcă şi nu ştiu cum (eram prea îngrozit să mă uit pentru că eu urmam) reuşeşte şi-l duce cu vorba pe burzumel. Învăţând în sfârşit din experienţele trecute nu m-am mai avântat să arunc biletul în compostor mai ales că era pe direcţie cu burzumelul şi am şezut cuminţăl sperând la o minune. Care s-a şi întâmplat în momentul în care văzând că nu gesticulez nimic, deşi m-a mirosit şi şi-a dat seama că sunt o potenţială victimă, burzumelul se hotărăşte să mă cruţe şi să-şi urmeze drumul. A fost ca unul din momentele alea de pe Animal Planet în care căprioara stă ascunsă-n iarbă în timp ce fiara, deşi o remarcă şi trece la centimetri distanţă de ea se hotărăşte să-i cruţe viaţa, fiind probabil sătulă dintr-un festin precedent.

Iată dar că nu numai fiarele raţionează ci câteodată şi burzumeii, cert e că m-am decis să mă las de trăit senzaţii tari pe autobuze şi să-mi achiziţionez propriul autovehicul, probabil unul demn de Need For Speed:

(VA URMA…)