Blogul lui M@riansky

Pentru prima parte, click aici

Tot student fiind ieşeam de la cursuri într-o seară geroasă de decembrie, ultima de facultate dinaintea vacanţei de Crăciun. Eu şi cu încă un coleg ne grăbeam să prindem ultimul tren spre Buşteni ce pleca la ora 20:10. Ajunşi în staţia liniei 4 descoperim casa de bilete închisă, şi niciunul nu avea asupra lui vreun bilet, doar eu un abonament expirat. Colegul ceva mai timorat îmi mărturiseşte:
- Eu zic să mergem pe jos. Nu reacţionez prea bine dacă vine vreun controlor şi chiar nu am bani de amendă.
- Stai colega liniştit. Eu cu 4 merg toată ziua şi nu am văzut control până acum (adevărat, dar ştii cum e, când te aştepţi mai puţin, hop şi controlorul). Dacă totuşi e să vină, stai tot timpul cu spatele la el. Scăpăm noi că nu-s multe staţii până la gară.

Şi ne luarăm noi inima-n dinţi şi urcarăm în primul 4. Ei bine, nu am mers noi mult şi bine că la prima staţie urcă controlul şi începe cu noi fiind exact la mijlocul autobuzului. Pe faţa colegului panică. Nu zice bine controlorul: Biletele la control! şi colegul, într-o tentativă târzie de a-mi urma sfatul se întoarce cu spatele. Contrariat de gest, controlorul îl ignoră momentan şi verifică în stânga şi-n dreapta după care se întoarce la el. Încercând să-i distrag atenţia controlorului, îi flutur de câteva ori abonamentul expirat în faţă, acesta face un gest de aprobare, după care, strecurânduse anevoios şi incomodat de pufoaica colegului meu(care era de-a dreptul imensă, avea probleme mari cu frigul) controlorul se îndreaptă către spatele autobuzului. Colegul se întoarce către mine, roşu ca racul şi cu o voce tremurândă îmi zice:
- La prima cobor. Dacă Doamne fereşte se întoarce sigur nu mai scap.
- Stai liniştit, cum să se mai întoarcă? Hai că mai e o staţie până la gară.

Şi ne mai stând mult pe gânduri coborî la prima staţie. După el controlorul aşa ca să se oftice pe deplin.
Am zis pe deplin? Nu chiar pentru că ce aveam să păţim la gară avea să pună capac. Ajuns primul în gară dau de cozi infernale la casele de bilete. Ce-mi zic, asta e, e târziu şi dau la naş, mă înţelege el, dar odată ajuns pe peron, surpriză: câte doi jandarmi la fiecare uşă de vagon nu te lăsau să intrii fără să prezinţi legitimaţia de călătorie. Aşa că fuga înapoi, dau de coleg care se strecura tot mai în faţă cerând voie la lume să nu piardă trenul, ne luăm amândoi biete şi tot într-un suflet şi la fracţiune de secundă apucăm de coada trenului. Departe zilele de studenţie…

(TO BE CONTINUED…)