Sunt încă indecis dacă titlul acestui post este o întrebare retorică sau pur şi simplu un sfat prietenesc… Cert e că am început şi eu de curând să pun în balanţă cele două aspecte de referinţă ale vieţii blogosferice: a bloga… sau a nu mai bloga! În primul rând abia acum îmi dau seama cât de aiurea sună verbificarea cuvântului blog în orice context dar şi utilizarea lui ca substantiv (blogăr), adjectiv (blogging) sau înjurătură (în blogu` mă-tii).

Crezând că poate au mai avut şi alţii dilema mea mi-am zis să verific, am googălit şi am intrat la Dojo să văd de ce-mi recomandă să nu-mi fac blog însă nu prea m-am identificat cu motivele ei pentru simplul fapt că:

  • Nu cred că e cazul să am nevoie de recomandarea sa.
  • Am scăpat fără investiţii întrucât am beneficiat de ajutorul prietenului meu dubios.
  • Nu am fost foarte activ însă numărul de vizitatori a fost mereu în creştere.
  • Sunt în stare să creez ceva şi chiar sunt vizitat de tot felul de oameni cu pretenţii la blogărit (ex. Valeriu ;) )
  • Nu mi s-a întâmplat încă să fiu înjurat sau să fiu făcut cu ou şi cu oţet.
  • Şi totuşi ce este acel ceva ce mă face nefericit în questul meu pentru a avea un blog fericit? După cum vedeţi, până în prezent mi-am tinut promisiunea de a publica rar, scurt şi la obiect. Unora sau altora nu le convine şi poate şi-ar dori să intre zilnic aici şi să citească ceva nou sau să râdă de vre-o prostie de pe youtube. Ei bine acest lucru nu a fost niciodată posibil datorită a două aspecte care nu se împacă niciodată cu timpul liber prin definiţie: munca şi căsnicia. Am mai încercat eu să abordez acest subiect şi în busy@work.dnd însă nu ştiu cât de bine m-am făcut înţeles. NU scriu posturi la muncă, mai pun câte o idee când şi când şi dacă e gata draftul îi dau publish. Dacă ai un job aglomerat ca al meu chiar nu-ţi arde de scris pe blog la muncă… Iar acasă v-am zis care e treaba, e prea frumoasă viaţa de om însurat ca să-mi rup din timp pentru a mai scrie pe blog. Şi totuşi azi o idee mâine o idee, se strânge de un post. Dar merită? E suficient?

    Un alt aspect al blogăritului pe care nu ştiu câţi din bloggerii din ziua de azi îl conştientizează pentru că e greu să recunoşti că depinzi de ceva, este faptul că da, blogăritul creează dependenţă. E drept, nu ca drogurile, iarba, alcoolul, ţigările, cafeaua, jocurile video, jocurile de noroc, mâncarea de fast-food, nici măcar cacoca-cola. Dar e nevoie să-l întreţii să pui mereu posturi citibile ca să intre lumea, să intrii la alţii să dai commenturi, de acolo să intre alţii la tine, deja mă pierd numai când mă gândesc câte lucruri ai de făcut pentru a avea un blog prosper.

    Aşa că vă las pe voi să decideţi:

    Merita sau nu sa ai blog?
    • Add an Answer
    View Results

    Şi cine ştie, poate mă las de meserie… sau nu :mrgreen: